Amforele din Dacia de obicei sunt produse de import, aducându-se cu ele vinul grecesc, uleiul de măsline şi chiar un sos de peşte – "garum" etc.

Cea din urmă sală este dedicată agriculturii, comerţului şi jocurilor practicate în capitala Daciei romane şi în împrejurimile acesteia.

În curtea muzeului a fost organizat un lapidariu care expune monumentele de mari dimensiuni din marmură descoperite în situl arheologic.

Sarmizegetusa se află situată în partea de vest a Ţării Haţegului, la aproximativ 8 km de „Porţile de Fier ale Transilvaniei”, de unde se face trecerea în Banat.

În antichitate romanii au construit aici capitala provinciei Dacia, "Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa". Zidurile oraşului aveau o lungime de 500 x 600 m şi închideau în interior o suprafaţă de aproximativ 33 ha. Pe o suprafaţă de 60-80 ha, în afara zidurilor de incintă ale oraşului, romanii au construit numeroase monumente publice, case particulare, morminte, etc.

Pe lângă această zonă locuită propriu-zis, oraşul mai dispunea de un "territorium", unde cei care îşi puteau permite se retrăgeau pe timp de vară, existau "villa rustica", ferme romane, cum sunt cele de la Hobiţa sau de la Sântămărie Orlea, ori existau aşezări de rang inferior, cum sunt "Aquae" (Călan Băi) sau "Germisara" (Geoagiu Băi), unde se făceau băi termale încă din antichitate. Dar acest "territorium" se extinde înspre est până în Munţii Apuseni, "Ampelum" (Zlatna) s-a rupt şi s-a dezvoltat din teritoriul Sarmizegetusei, iar înspre vest "Dierna" (Orşova) s-a divizat din teritoriul capitalei. Traian a fondat un singur oraş în provincie şi acela a fost "Colonia Dacica", următorii împăraţi au pus bazele altor 10 sau 11 comunităţi urbane, din care Sarmizegetusa a devenit mamă pentru alte patru oraşe.

După retragerea armatei şi a administraţiei romane la sud de Dunăre, în 271-275, amfiteatrul de aici va fi blocat de către o populaţie romanică cândva în sec. IV. Undeva în colţul de nord-est a oraşului a fost descoperită o clădire de sfârşit de secol IV şi început de secol V, aceasta fiind o limită cronologică până la care oraşul va fi locuit în antichitate.

O linie de pătrundere a slavilor dinspre Banat este atestată prin numele localităţilor Teregova, Voislova, Bucova, Grădişte (satul se va numi din nou Sarmizegetusa doar din epoca contemporană).

În anul 1315 satul este atestat documentar sub numele Britonia, iar apoi aceste atestări se înmulţesc. În evul mediu şi în epocile ulterioare împrejurimile Sarmizegetusei şi nu numai, au beneficiat de un bogat material de construcţie oferit de ruinele romane. Numeroase biserici din Ţara Haţegului conţin piese romane, cum ar fi Densuş, Ostrov, Peşteana, Hăţăgel, Tuştea, Sântămărie Orlea, etc., de asemenea muzeele din ţară cum ar fi Lugoj, Deva, Cluj, Bucureşti, or chiar cele de la Budapesta şi Viena.

Interes pentru ruinele de aici manifestă numeroşi cărturari ai vremii, cum ar fi preotul Johannes Mezerzius care identifică oraşul roman cândva la sfârşitul sec. XV. Un italian originar din Bologna, L. F. Marsigli, ne lasă o hartă a amfiteatrului şi a altor câteva monumente vizibile, de asemenea desenează piese epigrafice sau statui. În sec. XVIII ruinele erau vizibile la suprafaţa solului, un ofiţer austriac, S. J. Hohenhausen, publicând câteva schiţe în anul 1775 la Viena. M. Ackner a văzut şi a desenat pe la 1832 două dintre cele mai frumoase mozaicuri din Dacia, care sunt multicolore şi prezintă scene mitologice cunoscute. T. Mommsen a adunat inscripţii din Dacia şi de la Sarmizegetusa, unele dintre acestea astăzi nu mai există.

Din sec. XIX arheologii maghiari de la Deva vor începe săpături arheologice sistematice, continuate mai apoi de către C. şi H. Daicoviciu, apoi de către şcoala clujeană de arheologie.

În anul 1880 se crea la Deva „Societatea de Istorie şi Arheologie”. Arheologii maghiari Király şi Téglás au cercetat în partea de vest, în afara zidurilor oraşului, Templul zeilor sirieni şi tot "extramuros", în colţul de sud-vest Templul lui Mithras. Tot ei au început lucrările din zona amfiteatrului şi a termelor aflate în imediata vecinătate, la nord de zidurile oraşului, la nord-est de amfiteatru templele dedicate lui Malagbel şi lui Aesculap şi Hygia, etc.

Din anul 1924 C. Daicoviciu împreună cu O. Floca încep săpături în interiorul oraşului, descoperind ceea ce ei au interpretat drept un „Palat al Augustalilor”, mai târziu dovedindu-se a fi forul "Coloniei Dacica". A săpat în cimitirul de est al oraşului, unde a descoperit un "mausoleum" pentru familia Aurelia, la amfiteatru, două "villa suburbana", etc.

După o întrerupere săpăturile arheologice au fost reluate în anul 1973, la aproximativ 100-500 m est de zidurile oraşului au fost descoperite câteva cuptoare pentru arderea cărămizilor. Un atelier de sticlărie (EM 21) a fost descoperit la nord de zidurile oraşului, tot în această zonă au fost descoperite mai multe edificii cu caracter religios (EM 2, EM 14-20, EM 22, EM 24). În partea de est şi de vest, de o parte şi de alta a drumului Imperial, se înşirau cele două necropole. Şi în partea de nord sau de sud au fost scoase la iveală stele funerare şi morminte.

În partea de vest a oraşului, în zona grădiniţei au fost cercetate clădirile EM 5 şi EM 6, una dintre ele beneficiind de instalaţie de hypocaust.

Imediat la intrarea în oraş, în anii ’80, a fost cercetat, fără a fi terminat, "Domus Procuratoris", Palatul Procuratorului financiar al Provinciei Dacia Apulensis. Săpată doar parţial clădirea se poate observa continuând în grădinile învecinate.

În anii ’90 au continuat săpăturile în zona forului coloniei, centrul oraşului de odinioară.

Astăzi cercetările arheologice continuă în zona centrală a aşezării şi în cimitirul de est al oraşului, iar o echipă germană desfăşoară săpături în zona sacră, a templelor, unde au şi descoperit un templu nou.

La Hobiţa, în punctul „Dealul Hobenilor”, pe malul stâng al pârâului Hobiţa, a fost cercetată în anul 1948 o "villa rustica". Au fost identificate clădirea principală, un turn, anexe şi zidul de incintă. Materialul arheologic recoltat a fost foarte bogat. La 200 m de sat, pe malul drept al Hobiţei, a fost descoperită în anul 1978 o altă "villa rustica". Au fost scoase la iveală ziduri, ceramică, cărămizi şi ţigle. Numele satului este atestat de documentele medievale.

La Breazova au fost observate în mai multe puncte de pe teritoriul satului urmele unor clădiri de piatră, cărămizi şi ţigle de epocă romană. A mai fost identificat un cuptor pentru ars ceramica, monede şi morminte romane. Numele satului apare menţionat în documentele medievale sub diverse forme: Brazua, Brazowa.

Chiar dacă cea mai mare parte a timpului guvernatorul Daciei şi-a avut sediul la "Apulum", chiar dacă a existat o mare concurenţă pentru supremaţie în provincie, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa nu a putut fi detronată de pe un loc câştigat înainte ca toţi concurenţii săi să se fi născut încă. Orice comunitate urbană romană trebuia să parcurgă o carieră pentru a atinge mult râvnitul statut de "colonia". Ori, Sarmizegetusa a fost fondată ca atare. Mai târziu a primit şi "ius italicum", ceea ce însemna primirea unor privilegii suplimentare. Unele erau onorifice, prea puţini erau cei ce mergeau la Roma să voteze, însă scutirea de impozite era dezideratul oricărei comunităţi urbane din Imperiu. A fost singurul oraş din provincia Dacia care a primit epitetul "metropolis".

Forfota de odinioară a încetat demult şi pe locul marelui oraş există astăzi un mic sat, ce prin numele său păstrează vie amintirea trecutului. Inscripţia de fondare a forului a fost descoperită, dar lipsa unor părţi importante din ea ne răpeşte posibilitatea unei datări exacte. Ştim că guvernatorul Decimus Terentius Scaurianus a pus piatra de temelie a oraşului în numele împăratului, însă acest important funcţionar şi-a desfăşurat magistratura cândva între 109-110, fără să ştim exact când a început-o şi când a terminat-o.

Pe una dintre primele monede bătute în provincie, pe un sesterţ de bronz, este redat ritualul religios de fondare a coloniei. Pe avers este redat chipul împăratului Traian, iar pe revers, probabil, guvernatorul, în numele împăratului, purtând "cinctus gabinius" (toga cu acoperământ pentru cap), cu un bou şi o vacă de culoare alb va trasa un "pomerium" (o brazdă de pământ) pe sau în interiorul căreia se vor ridica zidurile de incintă. Este acelaşi ritual pe care l-a realizat Romulus la Roma după ce şi-a ucis fratele, pe Remus.

Cu cele aproape 33 ha dintre ziduri şi alte 60-80 ha din afara acestora, aşezarea se înscrie între oraşele de dimensiune medie la scara Imperiului. Pe această suprafaţă locuia o populaţie de aproximativ 20-30.000 oameni. Astăzi comuna, cu toate satele ce-i aparţin, are în jur de 2.000 de locuitori.

Oraşul fondat de împăratul Traian mai dispunea şi de un "territorium" în jur, o zonă imensă care se întindea de la "Ampelum" (Zlatna), în Munţii Apuseni, până la "Dierna" (port la Dunăre).

Această uriaşă întindere de pământ semnifica faptul că metropola şi oamenii săi de afaceri deţineau şi controlau comerţul de la Dunăre, agricultura din fertila vale a Mureşului şi nu în ultimul rând profiturile aduse de minele de aur din Munţii Apuseni. Iată câteva motive pentru care oricare alt oraş al Daciei romane cu greu ar fi putut să detroneze Sarmizegetusa din poziţia pe care a deţinut-o.

O parte dintre obiectivele cercetate au fost conservate şi restaurate, fiind puse la dispoziţia vizitatorilor. Monumentele sunt dispuse atât în zona din afara zidurilor de incintă ale oraşului, cât şi "intra muros" (între ziduri).

În faţa amfiteatrului, spre răsărit, se întinde o "area sacra" (zonă sacră), incomplet cercetată. Între altele, aici se aflau templele dedicate lui Aesculap şi Hygia, zeii protectori ai medicinei, reprezentaţi prin urechi (se numărau printre „zeii ascultători“, cărora li se şopteau la ureche păsurile celor suferinzi). Acesta putea să joace şi rolul de spital, unde se acorda primul ajutor în caz de necesitate. Zeii erau reprezentaţi prin urechi, întrucât se numărau printre „zeii ascultători”, cărora li se şopteau la ureche problemele. Spre sud, în apropierea zidurilor oraşului, se aflau Templul Mare, în care se pare că se aduceau rugăciuni mai multor divinităţi. Imediat, lângă, se poate vedea ce s-a păstrat din Templul lui Silvanus, zeul pădurilor, protectorul vegetaţiei, care apare însoţit de mai multe Silvane. Chiar la intrarea în amfiteatru se afla Templul zeiţei Nemesis, care printre altele proteja şi norocul (mai apare cu balanţa reprezentând justiţia, or, era adorată în mediul militar pentru că întruchipa răzbunarea), deoarece gladiatorii aveau nevoie de mult noroc pentru a scăpa cu viaţă.

Între zona sacră şi zidurile oraşului şerpuieşte un drum ce vine dinspre vest şi se îndreaptă spre est. Este un fragment din drumul imperial, pe care localnicii îl mai folosesc pe unele porţiuni. Ca toate drumurile romane a fost construit la înalte standarde şi are traseul cunoscut în întregime. Era cea mai importantă rută de circulaţie între partea de sud şi cea de nord a provinciei, dar şi o legătură între o zonă izolată la nord de Dunăre şi restul Imperiului roman. Venea de la "Drobeta" (Drobeta Turnu Severin), trecea prin "Tibiscum" şi "Sarmizegetusa", apoi o cotea spre nord, către "Apulum", "Potaissa" (Turda), "Napoca" (Cluj) şi se oprea la "Porolissum" (Moigrad), cel mai nordic punct al provinciei. Astăzi ceea ce se mai păstrează este doar fundaţia drumului, formată din straturi succesive de pietriş, nisip şi bolovani, care aveau rolul de a susţine lespezile mari de piatră. Din păcate, aceste lespezi nu mai există, au fost refolosite ulterior de localnici ca material de construcţie. Se mai pot vedea la "Porolissum", unde se observă şi urmele săpate de roţile carelor în piatră.

În faţa acestui drum există un val de pământ, care vine dinspre est şi se îndreaptă spre vest. Sub el, încă nescos la iveală, se află zidul de nord al oraşului. La fel de bine se văd zidurile de est şi de sud, ceva mai puţin păstrat este cel de vest, acoperit de sat. Zidurile au fost cercetate doar în câteva puncte, fiind scoase la iveală chiar şi două dintre turnurile de colţ, de sud-est şi de nord-est.

Imediat la intrarea în oraş se afla una dintre cele mai importante clădiri, "domus procuratoris", palatul procuratorului financiar al provinciei. Acest magistrat era un personaj marcant în ierarhia provincială, practic al doilea după guvernator, care se ocupa de strângerea taxelor şi a impozitelor, cu o atribuţie importantă în plata armatei.

Sarmizegetusa juca un mare rol strategic. Aşezată în colţul de vest al Ţării Haţegului, ea permitea accesul rapid spre Banat, prin Porţile de Fier ale Transilvaniei, de unde se putea trece în alte provincii romane aflate la Sud de Dunăre, "Moesia Superior" (în Iugoslavia de astăzi) sau "Pannonia Inferior" (în Ungaria de astăzi). În cazul unui atac dinspre răsărit sau chiar al răzmeriţei trupelor, acest magistrat îşi lua banii şi se putea muta într-una dintre cele două provincii. Prin reţeaua de drumuri bine pusă la punct, împăratul afla rapid situaţia şi, cu cele şase legiuni de la sud de Dunăre şi cele patru din cele două "Pannonii", putea să intervină imediat.

Palatul procuratorului a fost săpat fragmentar, fiind scoase la iveală două complexe termale, un templu, birouri etc. Spre nord, această clădire era flancată de un zid imens, de fapt un picior al unui "horreum" (depozit pentru cereale). În grădinile alăturate, încă necercetat, se află cel de-al doilea picior, ele jucând rolul de a susţine schelăria de lemn a hambarului. Semăna cu construcţiile de acest fel din zilele noastre, cel roman fiind însă unul gigantic. Atât în oraşe, cât şi în castre (tabere militare), aceste hambare se găseau la intrare, în apropierea porţilor, pentru a nu deranja circulaţia importantă din zona centrală unde se afla forul sau "principia".

Unul dintre zidurile clădirilor de aici măsoară peste 1 m lăţime. Este greu de spus care trebuie să fi fost înălţimea acestui edificiu, dar este destul de clar faptul că a avut de susţinut o greutate imensă, probabil greutatea mai multor etaje. La Roma clădirile puteau atinge 30 m înălţime. La intervenţia împăraţilor s-a stabilit această înălţime ca maximă, deoarece edificiile care o depăşeau deveneau nesigure şi mai erau şi insalubre. Probabil că la Sarmizegetusa nu s-au atins astfel de înălţimi, dar cu certitudine au existat edificii cu mai multe niveluri.

Forul era centrul oraşului, aici intersectându-se cele două drumuri principale. Punctul de intersecţie ("locus gromae") era marcat de o bază de marmură pe care se afla un mic altar.

Intrarea spre curtea forului se făcea printr-o poartă monumentală, un "tetrapilum", susţinut de patru piloni (un arc de triumf dublu), pe frontonul căruia trebuie să se fi aflat inscripţia de fondare a oraşului. Curtea forului era placată în întregime cu blocuri de marmură. În centrul ei şi pe margini tronau soclurile pentru statuile din bronz aurit (care s-au păstrat doar fragmentar) sau marmură ale unor împăraţi ce au jucat un rol în viaţa oraşului sau a provinciei.

În părţile de est, nord şi vest curtea comunica cu exteriorul prin porticuri realizate din colonade de marmură, cu înălţimea de aproximativ 4 m, ce susţineau acoperişuri din ţiglă.

Tot din curtea forului se trecea în "basilica", clădire ce domina prin înălţimea ei întreg ansamblul arhitectonic. Era flancată în partea de est şi de vest de câte un podium ("tribunalia"), pe care cetăţenii îşi ţineau discursurile şi unde cei doi primari ("duumvirii") judecau. Tribunalul de răsărit avea la subsol o "carcera", care nu era chiar închisoare, ci mai degrabă un arest preventiv.

Din acest spaţiu se putea intra în "curia". La Roma, în această încăpere senatorii discutau problemele importante ale Republicii sau Imperiului prezidaţi de cei doi consuli; în provincii, "decurionii" (membrii consiliului oraşului, grupaţi în "ordo decurionum"), prezidaţi de cei doi primari, de "II viri", dezbăteau chestiunile oraşului. Dedesubt se aflau două încăperi cu boltă, "aeraria", camerele de tezaur ale oraşului. În această zonă, probabil, se aflau birourile magistraţilor superiori ai oraşului. Pe lângă cei doi primari ar mai fi de amintit edilii(cei care aveau în grijă clădirile publice, poliţia oraşului, întreţinerea străzilor, aprovizionarea publică, organizarea serbărilor etc.) şi "questor"-ul, ce răspundea de banii comunităţii.

Tot în zona forului erau şi câteva "taberna", magazine, căci înainte ca forul să îndeplinească funcţii politice, administrative, era locul unde cetăţeanul roman se ducea să schimbe produse. De la Roma avem ştiinţă despre existenţa unui "forum boarium" (piaţa de animale), "forum piscatorium" (piaţa de peşte), "forum oleatorium" (piaţa pentru ulei) etc.

De-a lungul timpului au fost săpate şi alte obiective, fără a fi puse însă în circuitul turistic.